Edi Iordănescu îl laudă pe Adi Mutu, după prestația naționalei României U21 de la EURO 2021: „A trecut un test important, a fost o fundație bună pentru o carieră frumoasă” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala României U21 a fost eliminată de la Campionatul European de Tineret, în urma unui egal (scor 0-0) cu Germania.

Elevii lui Adi Mutu nu au pierdut niciun meci în grupa din care au făcut parte Olanda, Ungaria și Germania, iar într-o intervenție la ProSport Live, Edi Iordănescu, antrenorul lui CFR Cluj, a lăudat prestația fotbaliștilor români.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Edi Iordănescu îl laudă pe Adi Mutu pentru felul în care a arătat naționala României U21 la EURO 2021

„O generație cu un potențial, care ne-a adus la două turnee consecutive la EURO, am auzit și voci că este supraevaluată această competiție, o respect, dar nu trebuie să fiu de acord. Este o experiență foarte bună pentru acești copii. Ei sunt într-un proces de dezvoltare, un astfel de moment îi strânge, îi unește, le dă experiență. Și felul în care am părăsit competiția, fără să pierdem niciun joc, trebuie să ne dea încredere pe viitor și susținerea pentru a progresa în continuare.

Este o experiență bună și pentru Adi Mutu și staff-ul lui, fost mare fotbalist, a trecut un test important, a fost o fundație bună pentru o carieră frumoasă”, a spus Edi Iordănescu la ProSport Live.

România U21 – Germania U21 0-0

România U21: Vlad – Haruț, Ciobotariu, Pașcanu, Vlădoiu – Itu, Dulca, Oaidă – Olaru, Petre, Mățan
Rezerve: Aioani, Eșanu, Boboc, Opruț, Drăgușin, Cîmpanu, Moruțan, Ciobanu, Chindriș, Popescu
Selețcioner: Adrian Mutu

Germania U21: Dahmen – Vagnoman, Pieper, Schlotterbeck, Raum – Baku, Dorsch, Maier – Nmecha, Klimowicz, Berisha
Rezerve: Schubert, Grill, Moukoko, Burkardt, Ozcan, Ambrosius, Jakobs, Thiaw, Stach, Kruger, Leitsch, Janelt
Selecționer: Stefan Kuntz

Stadion: Bozsik Arena
Arbitru: Guillermo Cuadra Fernandez (Spania)

George Nistor / Autor
Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×